KEZO - un nou început


        După un an de activitate am decis într-un final să trecem la următorul nivel. Odată cu noua imagine, atât serviciile cât și produsele au avut parte de îmbunătățiri semnificative. În următorul articol vă vom prezenta pe scurt câteva dintre aceste lucruri, cam ce a însemnat acest prim an pentru noi și ce planuri de viitor avem. Să începem!


ASPECT NOU ȘI ÎMBUNĂTĂȚIT

        În ceea ce privește magazinul, acesta a fost mutat într-o platformă complet nouă, mult mai rapidă și mai practică decât cea folosită până acum. Pe lângă aspectul plăcut, noul website pune la dispoziția utilizatorilor un motor de căutare foarte precis, produse recomandate în funcție de cele vizualizate anterior, o opțiune de finalizare a comenzii din câteva apăsări de buton și multe altele pe care vă lăsăm să le descoperiți singuri. Unele dintre aceste beneficii sunt disponibile tuturor, pe când altele doar utilizatorilor înregistrați.

        Dacă nu v-ați creat un cont încă, o puteți face aici.


1 AN GARANȚIE?!

        Pare imposibil? Ei bine, nu este! KEZO este acum unul dintre puținele magazine online din România ce comercializează accesorii din metale comune și oferă 1 AN GARANȚIE. În acest prim an de activitate am reușit să satisfacem până și cele mai pretențioase personalități și să oferim cele mai bune servicii. Acest aspect este dovedit de numărul de retururi înregistrate până în prezent, 0. Dorim să câștigăm încrederea potențialilor clienți oferindu-le încă un motiv de siguranță când vine vorba de achiziționarea unui produs din magazinul nostru.  Pe lângă livrarea cu verificare, începând de luna aceasta TOATE produsele beneficiază de 1 AN GARANȚIE.

        Despre garanția produselor și termenii specifici, puteți citi mai multe aici


PRODUSE KEZO FABRICATE MANUAL

       Cei care au cumpărat produsele noastre știu deja că noi punem foarte mare accent pe calitate. Însă, cum mereu este loc de mai bine, ne-am străduit să găsim modalități de îmbunătățire a acestora. Am urmărit să îmbunătățim atât durabilitatea produselor noastre, cât și aspectul lor.

       Una dintre măsurile adoptate a fost să fabricăm produsele manual. Deși acest proces crește durata și costul producției, am considerat că este o necesitate. Zis și făcut! Am ofertat câțiva producători internaționali, iar în urma negocierilor am ajuns la o înțelegere astfel încât toate produsele KEZO să fie fabricate manual. Prin această modalitate am dorit să eliminăm complet riscul ca unele elemente de pe produse să se desprindă în timp. Nu am întâlnit această problemă până acum, însă dorim să fim siguri că produsele noastre vor rezista chiar și în condiții extreme.

       Odată cu noul aspect al magazinului am majorat colecția de modele, tipurile de produse și opțiunile acestora. Dacă până acum era greu să vă decideți, sperăm că vă veți descurca în noile condiții! Ca să vă fie mai ușor, puteți adăuga produsele preferate în lista de dorințe până alegeți pe care să le achiziționați. Totuși, chiar dacă le adăugați în lista de dorințe ele poate fi achiziționate oricând de alte persoane până când stocul acestora va fi epuizat.


POVESTEA CONTINUĂ

       Primul an sub acest brand a fost pentru întreaga echipă o adevărată provocare. Încă de la început am încercat să îmbunătățim atât serviciile pe care le oferim, cât și calitatea produselor. Ce ne bucură foarte mult este faptul că nu am avut incidente, iar toți clienții noștri au fost mulțumiți de produsele achiziționate. Foarte mulți dintre aceștia au devenit "de-ai casei". Faptul că dintr-un loc de muncă obișnuit ajungi să interacționezi cu oameni din diferite zone ale țarii și să ieși cu ei la o cafea când treci prin orașele lor este ceva deosebit.

       Nu știm cum vor evolua lucrurile în viitor, însă știm foarte bine ce avem de făcut. Datoria noastră este să ne asigurăm că livrăm clienților noștri cele mai bune produse într-o manieră cât mai profesională. Dorim ca fiecare client să aibă parte de o experiență plăcută de fiecare dată când alege să cumpere din magazinul nostru. Ca și până acum, vom încerca să vă punem la dispozitie o gamă cât mai largă de produse. Chiar dacă momentan le comercializăm doar online, sperăm să ne vedem cât de curând într-un magazin KEZO fizic.


       Acesta a fost primul articol de pe noul blog. Sperăm că aceste modificări se vor ridica la nivelul așteptărilor voastre, iar dacă aveți sfaturi legate de ce ar trebui să îmbunătățim nu ezitați să le scrieți în secțiunea de comentarii. Cele mai originale și utile idei vor fi premiate cu câte un produs GRATUIT la alegere. Acesta nu este un concurs. Vom recompensa toate ideile care pot aduce îmbunătățiri magazinului sau serviciilor pe care le oferim. Cei mai ingenioși vor primi din partea noastră un mail care va conține un cod promoțional. Cu acest cod veți putea achiziționa un produs din magazin GRATUIT.